vineri, 17 noiembrie 2017

Happy Death Day


http://www.imdb.com/title/tt5308322/


S-a zis că anul acesta e excepţional pentru horror, cel puţin la capitolul încasări. It, după Stephen King, mega-succes mondial, noi episoade din francize: Annabelle 2, Jigsaw, Leathrerface. dar la fel ca Get Out /Fugi !, Happy Death Day / Zi de naştere mortală este un film original, de data asta amuzant, cu elemente de comedie neagră. Este Groundhog Day / Ziua cârtiţei, varianta horror, după reţeta narativă a comediei clasice din 1993, de Harold Ramis cu Bil Murray în rolul principal. Regizorul Christopher Landon (Scouts Guide to the Zombie Apocalypse) se joacă cu convenţiile genului şi actriţa Jessica Rothe ţine filmul pe umerii ei, carismatică, bitchy, sardonică, sexy, victimă sau eroină. Succesul filmului pentru spectator depinde de modul în care empatizează cu ea. Muzica lui Bear McCreary (autorul peisajului sonor al serialului The Walking Dead) este foarte eficiantă şi citează din toate registrele genului. Cea mai bună glumă este din genericul de început, pe logo-ul de la Universal, care pregăteşte senzaţia de deja vu.

3 stele din 5
Happy Death Day Poster

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu